luni, 20 decembrie 2010

Onoarea Alexandrei Gătej şi tăcerea lui Traian Băsescu

Cât e de grav ca unul dintre consilierii preşedintelui ţării să fi fost agent al Securităţii comuniste? Contează că acest agent avea 23 de ani în momentul racolării sau că aceasta s-a produs cu numai trei luni înainte de căderea comunismului? De ce acest consilier mai este în funcţie? De ce şeful statului nu i-a cerut încă demisia? Multe întrebări, din care unele îşi pot sau nu găsi răspunsuri limpezi. Una singură contează, însă: ce mai caută doamna Gătej la Cotroceni?

Povestea colaborării Alexandrei Gătej cu Securitatea a fost făcută publică cu numai patru zile înainte de împlinirea a patru ani de la condamnarea publică a regimului comunist şi de la publicarea Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Gestul de acum patru ani al preşedintelui Băsescu a fost catalogat "fără precedent" în lumea post-comunistă, regimul comunist fiind condamnat pe întreg parcursul existenţei sale, drept ilegitim şi criminal, iar Securitatea a fost considerată ca "braţul armat" al sistemului.

Acum, când a trecut deja o săptămână de la dezvăluirea CNSAS despre colaborarea Alexandrei Gătej cu Securitatea, liniştea aşezată peste Cotroceni în privinţa acestui subiect pică foarte prost pentru instituţia prezidenţială. În acest moment nu calităţile profesionale ale doamnei Gătej sunt de luat în discuţie, ci faptul că printre colaboratorii cei mai apropiaţi ai preşedintelui statului se numără un fost agent dovedit al Securităţii. Poate că preşedintele nu consideră această chestiune de o gravitate deosebită, însă este dator să explice de ce păstrează în echipa lui pe cineva cu probleme de "dosar".

3 comentarii:

  1. Ma tem ca e inca un episod in care nu vedem securistii din cauza turnatorilor. Am avut oameni care au semnat si nu au turnat. Am avut oameni care au turnat pentru un salam, pentru o excursie in RDG, pentru un loc in fata pe lista pentru masina sau televizor color, pentru un job mai bun sau pentru pastrarea unuia prost. Am avut oameni care au semnat cu miinile legate si am avut oameni care au semnat cu miinile dezlegate dar cu pistolul in gura. Toate aceste turnatorii ajungeau in fisetele unor securisti. Care, de multe ori, cereau anumite turnatorii despre anumiti oameni, contestatari sau nu ai regimului. Care umpleau fisete, faceau raportari si anuntau succese in lupta impotriva opozantilor. In baza acestor “realizari” erau avansati, primeau salarii atunci si pensii acum. Bref, daca x a semnat/ turnat si merita pedeapsa ala ca traieste din ce a turnat x de ce doarme linistit?

    RăspundețiȘtergere
  2. @Mihai: Vreau sa mai punctez o data de ce am simtit nevoie sa scriu aceasta postare: doamna Gatej lucreaza in cea mai inalta institutie a statului, fiind consiliera presedintelui, cel care a condamnat comunismul. Este o chestiune de imagine, iar institutia presedentiei nu ar trebui sa fie asociata cu cineva care a fost agent al Securitatii. Doamna Gatej poate face linistita performanta in privat, insa ar fi incorect sa ramana la Cotroceni.

    RăspundețiȘtergere
  3. ... seara, ion si gheorghe la gard, ling niste beri. la un moment dat, gheorghe intreaba: ba Ioane, m-ai turnat? Raspunsul vine molcom: asa si-asa.

    RăspundețiȘtergere