joi, 21 octombrie 2010

TVA de 5%, o eroare intenţionată? Scenariu de seară

Train Băsescu se află la cea mai scăzută cotă de popularitate pe care a avut-o vreodată. Ultimele luni au fost cele mai grele ale mandatului său, confruntându-se cu nemulţumirea oamenilor, venită din măsurile nepopulare instituite de Guvernul Boc (majorarea TVA, reducerile salariale, tăierea pensiilor, sistarea simulentelor) pe de o parte şi cu războaiele intestine şi mocnite din interiorul PDL, care au dus la înlăturarea tripletei BVB (Blaga, Videanu, Berceanu) şi la reaşezarea centrelor de putere în PDL, de partea cealaltă.

Orice se poate spune despre preşedintele Traian Băsescu, nu şi faptul că este mulţumit sau fericit cu situaţia actuală, sau că, eventual, stă cu mâinile în sân. În momentul acesta are nevoie acută de o gură de oxigen, politic vorbind, care să îl salte în sondaje, care să îl repună în postura de preşedinte-jucător respectat. Iar balonul său de oxigen poate lua forma celor două legi care au stârnit un adevărat iureş mediatic în ultimele două zile: TVA de 5% la alimente şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 de lei.

Cele două legi despre care PDL-ul spune acum că le-a votat din greşeală sunt acum la mâna preşedintelui. El este cel care poate, fie să le promulge, fie să le retrimită în Parlament. Dacă le va întoarce spre analiză, asta va stârni şi mai mult furia maselor şi aşa măcinate de criză, ceea ce cu siguranţă nu-i va pica bine nici lui, nici PDL-ului. Ca să nu mai vorbim de masivul populism al Opoziţiei care va lua proporţii de neînchipuit şi care va urla în cor că preşedintele trebuie suspendat din nou. Motiv care mă face să iau în calcul varianta că Preşedintele Băsescu va promulga cele două legi. O astfel de decizie se poate cuantifica rapid în recăpătarea simpatiei maselor şi a procentelor, de care Traian Băsescu are nevoie disperată chiar dacă se va ajunge sau nu la o nouă suspendare.

Un astfel de scenariu exclude, evident, "eroarea" celor din PDL, care au votat marţi "ca primarul". Pentru a trece cu o unanimitate de Marea Adunare Naţională, cum zicea Ioan Oltean, preşedintele de şedinţă din ziua votului, ai nevoie de disciplină. Iar disciplina din partid şi din afara lui (mă refer la coaliţie) nu a lipsit. Şapte miniştri, din care cinci ai PDL, au votat legile (Udrea, Ialomiţienu, Vreme, Botiş, Tabără, Oprea şi Borbely).

Nu e greu să dai la popor, s-ar putea spune, însă ar trebui să ai şi de unde. Motiv pentru care mişcarea, sau votarea, a fost bine gândită. România se află de câteva luni pe o timidă creştere economică. Voci autorizate din finanţele interne spun chiar că România nu ar mai avea nevoie să ia şi alte împrumuturi de la FMI, în condiţiile în care economia reîncepe să funcţioneze, iar piaţa de consum se dezgheaţă uşor. În plus, chestiunea legilor votate din "eroare" poate fi discutată direct cu delegaţia FMI care se află de două zile la Bucureşti şi care va mai sta în România până la 1 noiembrie. Iar Jeffrey Franks spunea chiar azi că indicatorii macroeconomici pentru trimestrul al treilea "arată bine" şi că "Din discuţiile preliminare, cifrele pentru trimestrul al treilea arată bine. Ţinta de deficit bugetar a fost atinsă, în anumite limite, şi suntem optimişti în legatură cu ceea ce a mai rămas din acest an". Şi tot Jeffrey Franks spunea despre cele două legi că "Este o problemă pe care trebuie să o rezolvam în timpul acestei misiuni".

4 comentarii:

  1. Dar oare poate TB să promulge legile, îşi permite ? cine mai îi dă lui bani dacă lasă ca legile să treacă ? FMI pândeşte.PDL a putut să facă pe prostu, TB nu poate, poate să facă pe eroul, adevărat, dar cineva care şi-a sacrificat în mai puţin de 2 ani o imagine de iubitor-salvator al poporului construită în mai bine de 10 ani e capabil să se mulţumească cu mărunţiş de genul ăsta doar pentru o gură de oxigen ?

    Pe de altă parte şi eu cred că în parlament am trimis hoţi, nu proşti, iar acest "mă scuzaţi, încotro e înainte?" miroase puternic a aranjament... dar cred că Băsescu nu are nicio legătură... e un aranjament între o anumită parte a PDL, care nu are o loialitate chiar fanatică faţă de preşedinte şi care se teme să nu piardă Puterea din cauza lui Boc, şi Opoziţie, mai precis PSD. Mi se pare suspect şi că iniţiativa a venit de la PC...

    RăspundețiȘtergere
  2. @Adi Mihai: sa stii ca m-am gandit si la varianta ca cei din PDL au vrut sa il infunde din nou pe Basescu, insa nu tine varianta asta, pentru ca printre cei care au votat se afla si fidelii lui din zona hard (Udrea, Anastase, Vonescu etc). Sa nu uitam de cate ori a trebuit Basescu sa transeze tampeniile Parlamentului, ultima fiind legea pensiilor. Oricum, in curand vom afla cum va transa presedintele chestiunea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nu m-aş baza aşa de mult pe cuvântul "loialitate" în politică :D, şi Petre Roman avea prieteni... cred că o întrebare care ieri părea absurdă, azi devine interesantă: ar fi PDL-ul mai rentabil politic fără Traian Băsescu (Boc inclus) ?

    RăspundețiȘtergere
  4. @Adi Mihai: cred ca la intrebarea asta nu ne vom putea raspunde. nu prea curand, cel putin :)

    RăspundețiȘtergere