vineri, 30 octombrie 2009

Bogdan Buzăianu, susţinătorul din umbră a lui Sorin Oprescu

Bogdan Buzăianu, patronul neasumat al Energy Holding – firmă care a încheiat cu statul român un contract de 1,3 miliarde de dolari pentru preluare de energie electrică de la Hidroelectrica – este unul dintre susţinătorii campaniei electorale a lui Sorin Oprescu. Din umbră, aşa cum îi place lui Buzăianu să facă şi afacerile.

"Nu poţi să mergi pe munţi de unul singur. Mai am câţiva prieteni de consultat, după care o să iau decizia definitivă”, declara Sorin Oprescu pentru Realitatea TV.
Candidatura lui Sorin Oprescu a devenit o certitudine pentru el şi pentru apropiaţii săi la sfârşitul lunii iunie - începutul lunii iulie, după o vizită făcută la Geneva, Elveţia, acolo unde Bogdan Buzăianu locuieşte încă din anii ’90. Intenţia de a candida la preşedinţie a fost făcută publică de primarul Capitalei câteva săptămâni mai târziu, la sfârşitul lunii iulie.

Faptul că întâlnirea cu Bogdan Buzăianu a fost decisivă pentru Sorin Oprescu se poate citi şi printre rândurile declaraţiilor făcute de primarul general în acea perioadă.
"În acest fel, am de gând să păstrez respectul şi încrederea oamenilor care m-au ales. Acolo unde am candidat: la Primarie!", afirma Oprescu la bilanţul de un an al mandatului său de primar, în data de 14 iunie.
În ultimă emisiune a lui Ion Cristoiu la Antena 3, în 26 iulie, întrebat de acesta cum ar pune el titlul unei ştiri privind candidatura sa, Sorin Oprescu a declarat: "Aş formula aşa: Primarul general îşi păstrează exact aceleaşi păreri pe care şi le-a exprimat până acuma, dar ia în considerare şi posibilitatea unei candidaturi la prezidenţiale”.

Bogdan Buzăianu ar fi negociat cu Sorin Oprescu susţinerea financiară a campaniei acestuia. Evident, o susţinere neoficială, neasumată, şi care, cu siguranţă, nu se va regăsi anul viitor pe lista donaţiilor primite de Oprescu.
Buzăianu i-a mai pus la dipoziţie doctorului şi ziarul Cancan, pe care afacersitul îl patronează, tot din umbră. Aşa se face că începând cu luna august, în Cancan au început să apară aproape zilnic ştiri şi articole „de bine” despre Sorin Oprescu. Un exemplu, ziarul de astăzi.

Cum nimic nu se face gratis, negocierea susţinerii ar fi inclus şi o parte de business, afirmă sursele mele. Mai exact, o înţelegere privind un posibil viitor contract între Primăria Capitalei şi Energy Holding, în cazul în care Oprescu nu va câştiga alegerile. În acest moment, Primăria Capitalei are un contract de furnizare de energie electrică şi de mentenanţă, păgubos pentru bucureşteni, cu Luxten Lighting Company SRL, firmă deţinută de alţi doi băieţi deştepţi din domeniul energiei electrice, Ionel Pepenică şi Bogdan Rădulescu. Oprescu s-a declarat, de altfel, nemulţumit de contractul Primăriei Capitalei cu Luxten, firmă patronată de foştii parteneri de afaceri ai lui Dan Ioan Popescu, ministrul Economiei din guvernul Năstase, dar şi firma care timp de mai mulţi ani a avut-o ca angajată pe Elena Băsescu, cu un salariu mai mult decât generos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu